Facebook Pixel

Ergonomia şi confortul unui microscop dentar

Dr. Horia Colibasanu, despre importanta microscopului in stomatologie
Se încarca... 2 vizualizari 4 minut de citit

Pentru mulți dentişti, specialişti sau generalişti, folosirea unui microscop dentar operativ, indiferent că îl numim endodontic sau chirurgical, poate fi considerată la fel de bine un vis, o imposibilitate sau un non-sens.

De ce? Pentru motive simple de genul (în ordine): că nu şi-l permit, nu îl pot amortiza sau nu au ce face cu el.

Acum 10 ani, după o dublă hernie de disc cervicală, cu dureri, nopţi nedormite şi proiecte distruse, cu încercări de a lucra în oglindă cu pacientul la orizontală şi dureri revenite, mi-am dat seama că singura şansă de a continua în meseria de dentist este un microscop.

Un microscop îţi oferă o poziţie ergonomică de lucru dar şi magnificare şi iluminare. E drept că ultimele două mă interesau mai puţin, dar cu timpul am ajuns să le apreciez la justa lor valoare.

Un microscop are şi dezavantaje care trebuie luate în considerare, cum ar fi: valoarea de achiziţie, durata de învăţare a lucrului la microscop, necesitatea aspiraţiei chirurgicale şi prezenţa unei asistente antrenate.

Preţul de cost: partea aceasta mi-a lămurit-o un prieten din Germania, Tom Schloss, un celebru endodont căruia îi explicam cum stă treaba cu preţul plombei în România. E ilogic să ai o maşină în care petreci 30-60 minute pe zi, mai scumpă decât microscopul pe care îl foloseşti 4-5 ore pe zi.

Durata de învatare: în mod normal este de 4 luni, perioada în care te mişti la 50-80% din viteza normală. Mie mi-a luat 6 luni, timp în care creierul preia controlul mişcărilor în oglindă. Nu am sărăcit în aceste 6 luni, iar ca investiţie pentru restul vieţii chiar nu mi se pare aşa de mult. Aspiraţia chirurgicală: costă, dar merită, chiar şi fără microscop. Asistenţa antrenată: o formezi în timp, dar nu presupune o investiţie iniţială majoră.

Şi după toate acestea, la ce ajută? Doar la tratamente endodontice?

În niciun caz! De la banalele obturaţii de clasa a 2-a unde vezi perfect sub cuspizi sau umiditatea pe prag, bule în compozit sau matrice neadaptate, până la luxări de apexuri fracturate cu elevatoare fine. De la preparări de bonturi cu prag până la scoaterea de şuruburi fracturate în implanturi. Primul sinuslift? Microscopul a fost acolo. Ultima obturaţie? De ce mi-aş rupe spatele fără microscop?

Adevărul este că pentru un medic generalist, microscopul poate fi la fel de util ca şi pentru un specialist, doar din cauza dozei mai mari de imprevizibil.

Iar dacă veţi crede ca şi mine că aţi facut o investiţie pentru sănatatea şi hobby-ul dumneavoastră, vă asigur că veţi observa foarte repede că nu e aşa. Pacienţii sunt curioşi, atenţi la tehnologie şi mai puţini receptivi în ultima vreme la cascade şi alte butaforii în cabinet.

După cele 6 luni de învăţare nu creşte doar ergonomia muncii, ci şi calitatea ei, iar necesitatea de concentrare continuă scade. Lucrul cu microscopul devine o asemenea obisnuinţă încât, uneori când bricolez acasă şi execut lucrări de fineţe, am reflexul involuntar de a intinde mâna pentru a-mi trage microscopul sub ochi.

Microscop Seliga Smart Optic

Oare am menţionat că între alternativele de tratament ale herniei mi s-a propus, la Budapesta, o operație chirurgicală, cu 6 luni recuperare şi preţ de cost cât un microscop şi jumătate? Inutil să mai vă spun că nu am facut-o. Despre cum să desfunzi turbinele sau cum să repari ceasul soţiei la microscop într-o poveste viitoare.

Pentru că am colegi în cabinet care lucrează la microscop, le-am cedat vechiul microscop, iar eu am trecut la unul cu iluminare cu LED.

Microscopul meu Seliga Smart Optic funcționează perfect, îmi place mai mult decât cel vechi (ca orice sculă nouă) și am scăpat și de schimbatul becurilor. Are un preţ accesibil, iar după perioada de acomodare poate schimba viaţa oricărui practician. Și dacă cei ce vor să îl folosească participă şi la un curs de ergonomie la microscop, rezultatele bune nu vor întârzia să apară.

Dr. Horia Colibăşanu
Medic Stomatolog

loader

Shall we send you a message when we have discounts available?

Remind me later

Thank you! Please check your email inbox to confirm.

Oops! Notifications are disabled.