În zilele noastre, un dinte afectat nu mai reprezintă un adevărat motiv de îngrijorare - acesta poate fi salvat în scurt timp cu ajutorul tehnologiilor și echipamentelor de ultimă generație care garantează dinți sănătoși, perfect funcționali și estetici.
Procesul de restaurare dentară poate fi realizat prin metode directe, ce presupun obturații coronare, sau indirecte, realizate cu ajutorul laboratoarelor de tehnică dentară, pe baza unei amprente a dintelui. În cele ce urmează vom discuta îndeaproape despre cimentarea restaurărilor ceramice indirecte.
Creșterea popularității restaurărilor nemetalice în stomatologia de azi face subiectul multor întrebări printre specialiștii în domeniu, cum ar fi:
- Ce material să utilizez pentru cimentarea restaurărilor ceramice indirecte?
- Cum să tratez dintele preparat și suprafața internă a restaurării ceramice?
- Ce tip de ciment să utilizez pentru fiecare tip de ceramică?
În ultimele decenii, datorită popularităţii în continuă creștere a lucrărilor estetice din ceramică integrală și tendinței de a prepara dintele mai puțin invaziv, prin care se obține adesea o preparație parțială, mai puțin retentivă, a crescut și nevoia existenţei unor cimenturi cu proprietăți mecanice, adezive și estetice mai bune.
Date fiind diferenţele între proprietățile mecanice și chimice ale materialelor ceramice, devin necesare cimenturi diferite precum și pretratamente ale substratului diferite. Prin urmare, alegerea materialului ideal de cimentare în diversele situații poate fi adesea dificilă.
Cimentarea adezivă cu cimenturi rășinice este necesară în cazul materialelor ceramice de sticlă cu transparență mare, precum ceramica feldspatică sau ceramica ranforsată cu leucită cu o rezistență la îndoire sub 350 MPa1. S-a demonstrat că cimentarea adezivă îmbunătățește proprietățile fizice ale restaurării ceramice și ale structurii dentare reziduale.
În timp ce cimenturile convenționale sunt ușor de manevrat, cimenturile rășinice adezive (numite și cimenturi rășinice compozite) sunt foarte versatile, oferă o mare putere de adeziune și îndeplinesc exigențe estetice ridicate. Aceste proprietăți sunt importante în mod special pentru cimentarea restaurărilor din ceramică integrală de ultimă generație. Aceste beneficii vin însă în detrimentul unei aplicări simple și rapide.
Pe de altă parte, ceramicile cu rezistență ridicată care au o rezistență la îndoire de peste 350 MPa, precum ceramica din zirconiu, ceramica infiltrată cu sticlă sau ceramica pe bază de disilicat de litiu pot fi cimentate și convențional, cu ciment ionomer de sticlă sau ciment fosfat1.
Cu toate acestea, alegerea unei soluții de cimentare adecvate pentru indicații specifice nu este întotdeauna corectă dacă se ia în calcul doar criteriul compatibilității cimentului la substrat. Înainte de a decide ce fel de ciment va fi folosit trebuie evaluată situația clinică, luând în considerare proprietățile de retenție mecanică ale preparației. O preparație retentivă ideală are o convergență între 6 și 10 grade și o înălțime minimă a bontului de 4 mm.
În cazul cimentării restaurărilor din PFM sau zirconiu cu rezistență crescută la îndoire pe dinți preparaţi retentiv, se poate utiliza un ciment ionomer de sticlă sau un ciment ionomer de sticlă modificat cu rășini, precum 3M Ketac Cem Plus Resin Modified Glass Ionomer Cement (Fig. 1).
Cimenturile RMGI sunt ușor de folosit, excesul de material se îndepărtează cu uşurinţă și au o bună toleranţă la umiditate. Cimenturile RMGI precum Ketac Cem Plus demonstrează valori de aderență la dentină (și la smalț) bune, obţinând o grosime a filmului de sub de 20 microni. În plus, eliberează fluor.
Cimenturile RMGI constituie prima alegere în situațiile clinice în care nu se impune o putere de adeziune foarte mare, retenția mecanică a restaurării fiind asigurată de retentivitatea preparației în sine.
Același lucru este valabil pentru cimentarea restaurărilor ceramice indirecte pe abutmenturi din titan. RMGI sunt preferate în aceste cazuri datorită ușurinței și siguranței în curățarea excesului de material din țesutul gingival adiacent implantului, aspect deosebit de important deoarece reziduurile în această zonă ar putea cauza periimplantită.
Pe de altă parte, forma abutmentului din titan este retentivă, având un grad de convergență ideal pentru ancorarea mecanică a restaurării.
Deoarece cimenturile RMGI prezintă o rezistență la uzură mai scăzută, un aspect mai puțin estetic și o putere de adeziune mai scăzute decât cimenturile rășinice, acestea nu trebuie utilizate pentru cimentarea restaurărilor cu pereți subțiri, care necesită un mai bun aspect estetic și o putere de adeziune mai mare. De asemenea, sunt contraindicate pentru cimentarea restaurărilor ceramice indirecte, datorită tendinței lor de expansiune.
În cazul cimentării restaurărilor din PFM și zirconiu pe bonturi neretentive (coroane cu convergență mai mare de 10 grade și o înălțime a bontului mai mică de 4 mm, coroane parțiale, onlay-uri și fațete), este ferm recomandată cimentarea adezivă.
Cimenturi rășinice adezive și autoadezive
Alegerea cimentului potrivit fiecărei situații clinice specifice nu este deloc ușoară. Deoarece există o suprapunere semnificativă a indicațiilor, trebuie bine stăpânite diferențele dintre cele două grupuri de cimenturi rășinice: diferă compoziția chimică, umplutura anorganică (filler), dimensiunea particulelor, sistemul de inițiere a reacţiei de priză și, cel mai important, mecanismul de adeziune la dentină și smalț.
Cimenturile rășinice autoadezive, precum 3M RelyX U200 Self-Adhesive Resin Cement - cel mai studiat ciment autoadeziv din literatura de specialitate - au proprietăți autoadezive datorită metacri- laților de acid fosforic funcționali (Fig. 2).
Acești metacrilați demineralizează dentina și infiltrează substratul dentar pentru a crea un strat hibrid, și infiltrează smayer layer-ul, unde formează tag-uri de rășină.
Retenția micromecanică este obținută prin infiltrarea rășinii în smayer layer și tubulii dentinari (Fig. 3).
Reacțiile secundare cu metacrilații de acid fosforic încărcați negativ asigură aderența chimică la țesutul dentar prin legătura ionică cu calciul din hidroxiapatită. Prin urmare, cimenturile rășinice autoadezive nu necesită în general pretratarea țesutului dentar cu un agent demineralizant sau agent adeziv înainte de aplicare.
Orice pretratare chimică ar putea afecta puterea de adeziune, atât din punct de vedere mecanic, cât și chimic, din cauza contaminării substanței dentare. Cimenturile rășinice autoadezive sunt cimenturi cu un grad redus de aciditate și de penetrare în țesuturile dentare.